miercuri, 1 septembrie 2010

Eveniment!

Prima clinică de chirurgie estetică s-a deschis la Chişinău
• Aici va fi efectuată toată gama de operaţii estetice, la
preţuri accesibile
Specialistul şi directorul clinicii, dr. Viorel Cotea are 26 de ani experienţă în domeniu
Astăzi, în întreaga lume, putem asista neputincioşi la deja celebrele cazuri de mutilare corporală, îndelung mediatizată de presă. Este foarte important să ştim cărui medic îi lăsăm pe „mâini” exteriorul nostru, cine este, ce experienţă are, ce pregătire şi nu în ultimul rând, ce rezultate vizibile sunt, deoarece chirurgia estetică se evidenţiază prin aspectul exterior.
În aceste zile, la Chişinău, s-a deschis PRIMA clinică specializată exclusiv în chirurgie estetică, proiect moldo-român. Condiţiile sunt la standarde occidentale, de lux şi permit pacientului să se relaxeze pe deplin, astfel încât, acesta, după operaţie, va fi totalmente pregătit să înceapă o nouă viaţă. La Clinica „Dr. Cotea” va fi efectuată toată gama de operaţii estetice, intervenţii de înfrumuseţare, întinerire, schimbare de imagine, implanturi mamare. Făcând o medie între Est şi Vest, la Chişinău, preţurile vor fi accesibile, nemaivorbind despre faptul că specialistul clinicii, dr. Viorel Cotea a schimbat vieţile pacienţilor săi în adevăratul sens al cuvântului, din toate punctele de vedere. Vrem să ne păstrăm locul de muncă, dorim să avem bărbatul iubit lângă noi sau pur şi simplu ne căutăm jumătatea şi nu suntem satisfăcuţi de un amănunt cât de mic în înfăţişarea noastră, atunci răspunsul este doctorul Cotea şi clinica ce îi poartă numele. Din acest loc porneşte schimbarea şi un nou început de care fiecare dintre noi are nevoie, mai devreme sau mai târziu. După mai mult de două decenii şi jumătate de activitate în acest domeniu, era şi timpul ca în această ţară mică să se întâmple lucruri mari. Având tradiţia şcolii ruso-franceze, şcoli recunoscute pe plan internaţional, „chirurgia estetică” l-a ales pe doctorul Viorel Cotea ca fiind primul specialist al ţării. Şi spunem aceasta, deoarece, cu 26 de ani în urmă, a fost trimis de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova la specializare, în domeniu, la Moscova, pentru a pune bazele chirurgiei estetice şi în această ţară. Ulterior, doctorul Viorel Cotea s-a perfecţionat în Franţa şi alte ţări europene.
Astfel, deşi la Chişinău sunt mai multe clinici particulare care oferă servicii de medicină estetică, abia acum va exista aici o clinică specializată numai în chirurgie estetică. Este iniţiativa doctorului Viorel Cotea, directorul clinicii, care ne-a mărturisit că îşi propune, în acest fel, să reanimeze valoarea chirurgiei estetice atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare. Pentru ca astăzi, în întreaga lume, putem asista neputincioşi deja la celebrele cazuri de mutilare corporală, îndelung mediatizată de presă. „Este foarte important să ştim cărui medic îi lăsăm pe „mâini” exteriorul nostru, cine este, ce experienţă are, ce pregătire şi nu în ultimul rând, ce rezultate vizibile sunt, deoarece chirurgia estetică se evidenţiază prin aspectul exterior”, a mai precizat directorul general al acestui proiect Ligia Beatrice Vasilescu, care are o experienţă de 15 ani în domeniul presei medicale. Mai multe amănunte pe site-ul www.neogen-moldova.com, unde puteţi găsi şi rubrica interactivă de chirurgie estetică on-line – Intreabă medicul! Deschiderea oficială a avut loc vineri, 4 iunie ora 11.30. Telefon – 288 726; 069 103 699. Adresa noastră: M. Lomonosov 37 (Telecentru, în spate la „Academia de Poliţie Ştefan cel Mare” de pe str. Gh. Asachi.

Un comentariu:

  1. Slots Casino: Vegas 777 Casino Bonus Codes & Free Spins
    Are you looking for the best 당진 출장샵 slots 삼척 출장안마 casinos? Here at 군산 출장샵 Slots Casino you'll find 서산 출장마사지 more 계룡 출장마사지 about slots bonuses, promotions and more.

    RăspundețiȘtergere